"tell that someone that you love/what you're thinking of/if topmorrow never comes"

e frumos sa visezi,nu?asta facea si alexis,visa cu ochii deschisi la o vacanta in america,in timp ce asculta o melodie trista asezata in chaise-longue-ul ei preferat in camera ei intunecoasa cu iz de betisoare parfumate si se gandea cum ar fi daca...si a adormit cu intrebarea asta in minte.se visa intr-o metropola americana si se imagina trecand lent pe strazi pline puhoi de lume,iar cu toate ca era inconjurata de atata zambet si scipire,se simtea singura si straina.mersu-i hoinar a purtat-o prin oras pana la ore tarzii si trecea pe sub stalpii de lumina ce nu reuseau sa taie intunericul prea mult.la o distanta de doi stalpi de lumina,statea rezemat de o balustrada,un baiat,un brunet...parea sa se contopeasca cu intunericul si cu privirea-i dezolanta parca jelea ceva.parea ingandurat si parasit,dar a remarcat-o pe alexis trecand pe langa el si a oprit-o:"scuza-ma ca te abordez asa,dar astept de ceva vreme o fata si nu cred ca va mai veni.oricum,ii luasem un cadou si nu vreau sa il irosesc,asa ca daca il accepti mi-ar face mare placere sa ti-l daruiesc..."nu i se mai intamplase asa ceva.a luat cadoul,era o cutiuta neagra de catifea pe care trona inscriptionat in litere mari aurii "I love You!",si a plecat.zile intregi dupa aceea a admirat in tacere si cu patima bratara cu fluturasi din interiorul cutiei.multe seri trecusera de atunci si intr-una dintre ele,alexis se hotaraste sa iasa pe strada fara vreo tinta si porneste sa alerge nebun spre nicaieri strangand la piept bratara...se gandise la clipa asta de o mie si una de ori.a alergat prin intuneric pana a ajuns in dreptul unei case vechi si urate unde a strigat un nume frumos,ce parca nu se potrivea peisajului lugubru...nu vroia sa raspunda nimeni,se pare...oare asteptase acela pe alexis si vazabd ca nu mai ajunge,a plecat?se pare ca da...alexis privea la bratara de pe care zburasera fluturii si de la care izvora o lumina orbitoare,ireala.in urmatorul moment,simti cum revine pe lumea aceasta materiala si se trezeste cu o raza de soare pe ochii tristi si plansi,spulberandu-i visele...

si pentru mine una,sa nu ma supar...

nu-i asa c-am sa te prind intr-o noapte.. si am sa-ti atarn zambetul de-o stea, sarutul de-o supernova, ca cerul sa poate straluci ca tine.... nu-i asa c-am sa te sarut intr-o noapte pana cand marea isi va goli sarea pe stanci? nu-i asa c-am sa te prind intr-o noapte si-am sa te iubesc pana cand noaptea infinita va fi..?

i'm singing...just singing

cautam zilele trecute,un loc pentru mine si numai al meu,dar nu am mai gasit nicaieri,nici in parc,nici pe vreo strada laturalnica si nici macar la mine acasa.despre casa mea,mai stiam eu ca nu sunt foarte bine primita si ca peretii ma regurgiteaza cand imi tresar insectele din stomac sau din capul vesnic printre nori si in alta lume,dar in ziua in care simtirile mele o luasera razna,chiar nu aveam loc nicaieri si totul mi se parea ca se stramba la mine sau se holbeaza cu ochi reci si goi si straini si...si m-am imbracat in asa fel incat sa nu ma fac remarcata si am iesit din orbita pamantului si am colindat galaxia in lung si in lat,in vis.vis ce m-a dus pe nori si apoi pe stele si apoi pe luna si apoi pe soare si...si m-am trezit in iarba unde cazusem in amortire pret de cateva ore bune.se pare ca visarea are si ea dezavantajele ei...

paaaaa!

exista marsavie mai mare decat minciuna? neah...asta e incununarea tuturor marsaviilor,mama lor,creatoarea tuturor idioteniilor de pe lume... ma,frate,de ce toata lumea minte,ma?apucati-va,ma,de munca,ma!gasiti-va,frate,o ocupatie si impovarati-va timpul cu vreo chestie plicticoasa din viata voastra!si asta luati-o ca pe un sfat prietenesc,nu ca pe o amenintare,paranoicii,huo!v-ar placea,ma,sa va promita cineva ceva si sa va lase dupa aceea cu dosul in balta?tare ma tem ca nu.eu intreb,eu raspund.cand o sa aveti tupeul sa imi cereti vreodata socoteala pentru ce zic eu acum,sa imi dati un bip,va sun eu si stabilim o intalnire si discutam civilizat,ca suntem oameni,nu animale...nu stiu voi,dar eu sigur nu fac parte din regnul vostru stupid si prea idiot. cius!

drum spre nastere

mama,ce alerga pomii aia... wow cata forta,ce viteza,ce frumosi sunt cand alearga... sunt ca niste atleti,ca niste stele cazatoare pe o traiectorie indefinita... hiii...nu sunt singura si nu ma auzeam doar eu... gandeam si eu cu voce tare,ce?a? voua nu vi se intampla? oricum pomii aia fug asa de frumos... si trenul parca trage dupa el si norii si soarele si duce in spate toata lumea mea de vise,culori,fum de tigara,iz de vin nefiert,fara portocale si fara zahar.

eminescu

Febra zilelor lui eminescu o cuprinsese si pe alexis care acum mai mult ca oricand isi petrecea timpul prin vreo sala de lectura a vreunei biblioteci din oras,tinuta in loc de vreo carte uitata de vreme. Intr-o dupa-amiaza de ianuarie geros,a ramas asa cum obisnuia de o saptamana incoace si a citit pana a adormit.praful dintre cartile invechite si oboseala ii purtau gandurile departe in vis,printr-o metropola Americana aglomerata.parea ca se intoarce de la scoala,mergea in urma unei finite,a unui baiat,a unui brunet…acesta era agitat,pasea greu cu hainele-I grele si negre zapada proaspata.alexis grabea pasul odata cu el,parca puratata de o adiere rece,parca levita.ajunsese sa mearga in dreptul lui si a avut timp sa ii observe chipul perfect pret de o secunda.ii privea genele dese ce inconjurau ochii pe jumatate inchisi,iar alunita de sub geana stanga era atat de indrazneata.parea cu totul o umbra ratacita sau ratacind… Dupa acea secunda in care l-a admirat flamand,el a intors privirea spre ea si s-a oprit din avantu-i agitat al vietii.s-a uitat lung la ea si i-a rostit cu patima numele parca dorind sa spulbere iarna ce-i inconujura,iar ea nu numai ca nu a fost surprinsa,ci parca asta astepta de la fiinta asta nepamanteana.cuvintele erau de prisos,iar in tacerea iernii si-au pecetluit iubirea,atat cat diolvasera din ea,cu un sarut parca facut sa ii tinuiasca acolo,trasformandu-i in stane de piatra.momentul a facut ca cerul sa se desfaca si sa se porneasca o ploaie de carbuni incinsi care ii ocoleau pe cei doi amorezi. Acesta parea deznodamantul-cei doi impietriti intr-un sarut etern,dar in secunda urmatoare alexis a simtit o zguduitura neplacuta… -alexis,hai sa mergem.biblioteca se inchide,a rostit trezind-o un cineva,un baiat,un brunet…

mistery

is there something else more fullfiling than freedom? isn't this everything that we live for?this is everything we wait for,all of our life,but some of us are stopped in this process of releasing themselves.why should we be devoted to someone who retains us from showing who we are,or being the person we have always wanted,when you can always choose to be either alone,or in numberless short relations? but on the other side,i ask myself if love songs would still have a matter in this superficial world?what would happen if there wouldn't be anymore romance?would we be more sad?would fall have no reason anymore?would winter just fall down from the endless sky without impressing us? what a damn big fucking mistery....

bal

Am visat aseara un castel.pe auriul placutei de la poarta atat de masiva am vazut scir cu negru numele acum al nostru.am zambit a satisfactie si am pasit pavajul curat ce ma ducea mai aproape de marea constructive ce-mi parea si mai impunatoare cu fiecare pas. Ferestrele conturate cu vopsea neagra,infundate cu draperii grele,rosii,imi pareau ca plang sau se incrunta is ma speria infatisarea macabre ce o dadeau casei inconjurate de aura neagra a noptii,dar ii zambeam pentru ca ma facea mai aproape de tine,era locul nostru. Am ajuns la usa casei,iar fiecare frunza de pe ramurelele de Regina-noptii pline de parfum,rasucite pe pilonii solemni ai foisorului de la intrare,parca doreau sa ma opreasca sa intru in casa.mi se impotriveau si pantofii,iar rochia mea de bal imi soptea sclipind secrete din spatele catifelei verzi ce ma imbraca pentru evenimentul din seara aceea. Noaptea imi trimitea murmuraturi si zumzet,semnale de alarma,toate vietatile imi rosteau numele,iar stelele se aprinsesera asa de tare incat cerul se luminase ca ziua,desi se bateau orele miezului noptii in ceasul vechi de deasupra pragului pe care mai trebuia sa il trec pentru a ajunge la tine,iubite… Trena rochiei mele facea o ultima sfortare sa ma opreasca,se agata de scara ce-mi paruse infinitasi ma tintuia doar pentru un moment si ma eliberam repede de micul impediment. Intr-un mare final pantrund in holul luminat,cald,dar atat de gol al palatului ce-mi inunda timpanele cu muzica clasica si ma imbia sa imi las capa de satinnegru brodat ca de doliu pe vreunul din bratele statuilor dezgolite si triste ce alternau cu tablourile cél?bre ce umpleau peretii de cuoarea untului impodobiti cu lambriuri vechi inflorite si tapet rosu burgundia pe jumatate. Zambetul nu imi slabea obrajii,dar inima imi salta de frica,sangele-mi pulsa incheieturile subtiri,iar bratara de argint cu stelute albastre imi tresarea,insa eu paseam inainte,ajungand sa urc scarile frontale.balustradele ce ascundeau priviri rugatoare,covorul prins in dreve aurii de scari ma conducea cu greu spre camera unde stiam ca vei fi. Am pasit prin coridorul dintre camerele de la finele scarilor si luminile dintre usile dormitoarelor nu erau de ajuns sa dezobscurizeze negura deasa. Nerabdatoare sa te vad,sa ma asigur ca totul e bine,am intrat in prima camera ce imi servea doar o veioza cat o stea intr-un abis,la fel si a doua si a treia,oana cand inima a inceput sa bata sa imi rupa corsetul strans al rochiei si picuri reci si fierbinti imi atingeau albul pielii sanilor din decolteul patrat imbratisat de manecile bufante ale vesmintelor mele. Te-am gasit.te-ai ridicat de pe cearceafurile rosii de matase.aveai butonii de sidef ai camasii desfacuti,iar pieptul iti zvacnea furios pe cand al meu tinea inima mea inchisa,moarta.ochii imi picurau lacrimi arzatoare,plamanii refuzau sa respire aerul camerei prea inchis,cald…era aerul tau si al ei.nu te-am gasit singur,ea iti tinea buzele peste ale ei cu ochii inchisi,iar locul meu de pe partea dreapta a patului,cel de langa noptiera mereu ocupata cu o sticla de vin rosu,doua pahare si una din cartile surorilor bronthe,nu era gol asa cum speram sa il gasesc,in pofida presimtirii sumbre pe care mintea mea ma forta sa o admit. Ti-am rostit inlemnita doua cuvinte pe care tu le primeai zilnic din gura mea,dar care acum imi pareau straine,seci,parca nu vroiam sa le zic,dar totusi le ziceam,iar fulgerator am iesit din camera alerfand inapoi prin coridorul interminabil,pe scarile ce acum ma impingeau,printre sculpturile goale. Am fugit in pivnita casei noastre.cu greu m-am lasat convinsa de picioare sa intru in racoarea din galeria infricosatoare.mi-era invadat nasul de miros de insecte moarte si putrede,de vin nefermentat si de sange amestecat cu…otrava.asta cautam.otrava spurcata sa imi spal corpul de tine.am apucat nervoasa si tremuranda toiul cu substanta albastra pe care aveam sa o savurez.tu te-ai oprit in usa beciului groazei sa privesti spectacolul,iar eu privindu-te doar cu ochii simturilor,am crezut ca rajesti a placere vazandu-ma in halul acela numai pentru tine,iar dup ace am golit sticluta m-am intors sit u plangeai.in secunda urmatoare am imbratisat pamantul a “Dumnezeu sa ma ierte!”…nu ca as fi pacatuit prin sinucidere,ci pentru ca te-am iubit prea mult…mult prea mult...

durere sub toate formele

Intrucat sunt olteanca,pot spune despre mine ca imi place munca aproximativ la fel de mult pe cat imi place sa imi rup picioarele la chefuri autohtone. Am vrut sa imi dovedesc bunavointa inca o data participand la si moral si fizic la comemorarea a unui an de la moartea unei persoane din familie,despre care as putea spune ca uneori vreayuu sa ii aud vocea si daca ar fi sa imi spuna cineva ca a murit as putea sa intru cu totul in fos,jurand ca nu e adevarat si ca e plecat undeva de unde trebuie sa se intoarca negresit intru inveselirea noastra. Influentate fiindu-mi pornirile culinare de locul unde provin,imi amestec nasul oriunde fierbe,se prajeste,se coace sau ingheata ceva care urmeaza ingurgitat si laudele imi sunt atribuite imediat intrucat mainile imi nascocesc adevarate bunatati,iscusinta mostenita de la mai batranele mele predecesoare. Nu m-am putut abtine si am mers si eu la cimitirul comunitatii satesti din apropierea orasului unde locuiesc eu de atata amar de vreme si m-am lasat afumata de tamaie si coceni si frapata,induiosata pana la lacrimi de una dintre cele mai macabre scene pe care mi le-am putut imagina vreodata. La unul din mormintele apropiate erau impreuna mama si fiica,venite sa aprinda o lumanare raposatului sot si tata.Cand langa mormant a ajuns preotul paroh al bisericii din sat,fiica celui care acyn doar o poate veghea din imparatia cerurilor,a cazut ca secerata de plans langa crucea de marmura neagra pe care trona inscris un verset din Biblie;si jelind cu glas amar a udat pamantul primavaratec acoperit cu puful verde al ierbii tinere si a facut sa rasune toata valea aceea linistita la ora 7 am.,cand nici cocosii nu se indura sa cante trezirea. Scena era de o cruzime barbara:preotul in picioare in fata locuintei vesnice citind rugaciuni intru iertarea pacatelor,iar tanara si frageda copila agatat de crucea glaciala ce nu ii putea raspunde la strigatele disperate de intoarcere a tatalui sau din lumea celor drepti. Desi nu sunt o plangacioasa,sunt un copil mare care nu plange decat daca trebuie cu tot dinadinsul sa isi apere demnitatea,am plans mai tare ca niciodata induiosata profund de bocetul si plansul si raul de lacrimi care ajungeau pana sub cimentul de deasupra mormantului,pana la oasele celui care fusese stalpul casei celor doua ramase fara sprijin acum. mi-am imaginat cum ar fi fost sa traiesc eu ceea ce traia fiinta aceea in momentul acela,dar tot ce am putut realiza au fost cat de putine moment am petrecut eu alaturi de tatal meu,iar la auzul vocei grave a preotului,in contrast puternic cu cea a dascalului care il insotea,ajunsi langa mormantul langa care ma protapisem eu ca inlemnita,m-am trezit din visare. Aveam gesture mecanice,iar nodul din gat nu ma slabea nici pe mine si nici pe dascal,cu singura diferenta ca pe mine nu ma slabea din mila si compasiune pentru matusa mea,iar pe dascal de oboseala adusa de cele cateva morminte unde intonase pe cat de bine,pe atat de fara patima,rugaciuni. Daca trebuie sa vorbesc de falsitate,trebuie sa vorbesc si de acel moment in care,contrariata de ceea ce vedeam,imi doream sa fiu langa centenara care scotea din gat un bocet de fatada,care nu reusea sa ajunga nici pana la cel mai apropiat nor sa il auda mortul din groapa proaspat sapata,ci suna gol,fad,fara caldura,acut si in acelasi timp a nepasare si dezgust. Ce sens sa aiba sa te straduiesti sa plangi pentru ceva ce niciodata nu ti-a adus fericire?Mister… Invartind si acum in tigaia cu ulei incins,sa calesc orezul pentru mancare rememorez momente din viata care sa merite scrise de mana-mi amortita sub presiunea pixului ce ma insoteste mereu si mai las amintiri pentru zilele in care ma voi simti descurajata,nesigura…

schimbare

M-am intors zilele trecute undeva unde nu mai fusesem de trei ani,intr-un loc unde parea ca se oprise timpul in loc,iar drumurile pareau inchise civilizatiei,dar care m-a uimit prin modul in care totul evoluase,de la strict,pur,solid taranesc,la viitor domeniu european. Cea mai mare dezamagire mi-a produs-o disparitia ulitelor desfundate.Unde imi mai plimb eu picioarele desculte prin tarana incinsa de prea mult soare?Pe unde mai alerg eu spre soare?Pe unde mai trec caii in liniste fara a ma deranja de la sesiunea de citit din camera racoroasa care dadea inspre strada? Modernizarea are si ea dezavantajele ei… Dupa dezamagirea sufrita am plecat prin sat sa revad locurile pe care odata obisnuiam sa le iubesc pana la ultimul fir de iarba si tarana,dar in loc sa ma intalnesc cu batranii mei iubiti,m-au asaltat alti tineri,care nu numai ca nu imi pareau cunoscuti,dar nici foarte ospitalieri nu ii vedeam prin ochii mei ageri de critic acid,iar surprinsa am fost cand mi-a fost rostit numele de fiintele ce isi aveau originile asemanatoare alor mele. Le-am raspuns politicos,cum obisnuiesc cu orice strain,dar afisam doar o politete rece,necaracteristica-mi.Dupa festivitatea prezantarilor care mi-a trecut pe la urechi ca o melodie indiferenta,oribila,am purces la drumul orbeste stiut,care ducea la casa celei cu care mergeam adesea la cismea sa ne racorim talpile incinse,iar in locul radioului pe care adoram s ail ascult cand o vizitam,am auzit acorduri de sistem neofantezist,care nu mai canta muzica popular sau nu mai anunta ora exacta,ci elabora in aerul nepoluat,nemodernizat,singurul stravechi,muzica electronica la moda in pub-urile din marile capitale. Am remarcat stupefiata ca daca in trecut faceam schimb de haine sau casete audio,acum tot ce mai impart cu gasca,de care imi fusese atata dor,o tigara sau cel mult o melodie de pe telefoanele multifunctionale,de ultima generatie. As fi vrut ca macar locul asta sa fi ramas nepatinat de timp si de trecerea inexorabila a lui,dar se pare ca zeii tehnologiei nu numai ca nu m-au ascultat,dar au trecut pe acolo lasand in urma lor distrugere,profanare a unor tinuturi candva de vis,din care a mai ramas doar ecoul pe care il trimite padurea de pe malul vecin al Jiului unde adesea am mers sa ne eliberam de tot ce ar fi putut tulbura mintile noastre de copii si inimile noastre de martori ai propriei raufaceri. As fi vrut sa vad un film bulgaresc bun,dar antenele ce transmiteau televiziunea prin satelit nu mi-au dat voie,mi-au rapit si aceasta placere,asa ca nu imi ramane decat sa ma urc in masina pe care acum eu o conduc,ca dovada a cresterii mele,si sa ma intorc in oras,un loc asemanator cu ce avea sa devina satul de unde plec acum,spre a nu ma mai intoarce,pentru ca nu mai reprezinta un loc de relaxare,un loc ferit de marginile orasului unde in week-end se aduna puhoi de masini si aerul e inundat de manele,gratare,bere,injuraturi si alte component a ceea ce se numeste comunitatea tolerata a orasului meu,minoritatea,rromii,vesnicii nedreptatiti,tiganii. Ar trebui sa fac si eu ca ei,sa imi gasesc un loc al meu peste tot,sa ma mut din loc in loc ca ei,cu corturi,masini de o extravaganta ostentativa,si turnulete si sa ma simt oriunde acasa,sa ma cert cu oricine mi se impotriveste pentru un lucru care sigur nu imi apartine sau contrazice orice alta lege,decat pe a mea.

antidrog

Admiram albul zidurilor din camera care ma gazduia deja de 2 zile.Mi se perindau prin fata ochilor toate momentele in care statusem singura in camera mea,izolata de toti cei pe care ii indrageam,izolata de EA...Imi parea ca imi este de ajuns calmul camerei si EA...Dar eram prinsa in joc,nu puteam si nici nu vroiam sa ies,respectam regulile cu sfintenie,ma repezeam ca intr-o cursa,imi placea sa fiu subjugata de placerea trecatoare si de durerea de dupa. Revizualizam trupul meu inert care se plimba prin camera,in prima zi de sevraj...Eram eu,tulburata,cu minta numai la secunda de extaz,la pasul pus in Rai...Imi doream iar si iar,dar hotarasem singura sa nu mai ating fructul oprit,sa refuz dulcele amar al heroinei. Mi-era greu,inlaturasem toate ispitele. Inchisesem usa si cheia o aruncasem pe geamul pe care ulterior l-am batut in cuie.Vroiam sa nu mai am contact cu lumea,vroiam sa gandesc totul in amanunt,sa judec cu inima,sa imi las creierul in repaus,sa ma gandesc la cei pe care ii raneam facand ceea ce hotarasem sa numai fac. Fiecare celula ma durea,iar in tavan cedeam figuri distorsionandu-se,rugandu-ma sa renutn la izolare si sa ies in strada dupa o alta doza,sa imi inlatur suferinta... Vroiam sa ma autodepasesc, sa fiu mai puternica decat totul,dar la fiecare clipa simteam impulsul de a ma ridica spre geam...Mecanizata,ma ridicam,dar reveneam in coltul meu dupa ce ma trezeam din somnul ce ma patrona. Zilele treceau ca ani,iar la un moment am simtit cuma desprind de trup,de lume,exact ca in clipa in care imi administram heroina. NU!Am strigat din rasputeri!Am deschis ochii.M-am vazut intr-o camera alba,intr-un pat alb.Murisem?Mi-am atins corpul albit si el si la inchietura mainii drepte am simtit un mecanism specific spitalelor. In mod normal,uram tot ce tinea de acei oameni mult prea calmi,atotstiutori,imbracati in albul cel dintotdeauna,dar acum ma bucuram ca ma gasisera si eram sigura ca aveau sa ma vindece si sa ma ajute sa redevin persoana pe care eu o ascundeam atunci cand imi injectam heroina. Ii ascultam,primeam vizitele familiei,ale prietenilor,imi promisesem sa continui scoala,sa nu mai fac nimic din ce ar putea sa imi stirbeasca demnitatea la care tineam mai mult ca la orice. Vroiam sa ies pe strada,sa abordez fiecare persoana in parte,sa le explic toate riscurile pe care le implica consumul de droguri,dar eram sigura ca nimeni nu avea sa ma asculte,sau macar sa ma ia in seama. Eram sigura pentru ca si eu ii ironizam pe acei voluntari care imparteau pliante si care imi vorbeau de ceva ce eram sigura ca nu voi face niciodata...

i've had the time of my liiiiiife...

Liceul….se poate perioada mai frumoasa in viata decat liceul?asemenea melodiei consacrate zic si eu ca anii acestia au insemnat ceva,din moment ce ma simt eu cu atat mai matura cu cat nu admit inca trecerea celor 11 ani de cand activez ca elev al acestei scoli si 3 de cand particip la crearea unei promotii de liceu.

Cu totii zicem:”ce bine era in liceu…”dar nimeni nu zice:”am invatat ceva dupa acesti 4 ani formidabili…” sau,ca sa fiu carcotasa,poate nimeni nu vrea sa recunoasca.

Ce-i drept, frumosi ani,frumoase amintiri,dar cum sa nu iti placa daca noi toti mergem sau am mers,daca trebuie sa fac referire si la generatiile trecute,doar pentru pauzele cele niciodata suficient de lungi si orele intotdeauna mult prea lungi si chinuitoare din ambele opinii,atat domni profesori cat si elevi.

Cui nu ii rasuna in urechi vocea mamei care ne trezea in fiecare dimineata sa nu mai intarziem,vocea doamnei diriginta care ne avertiza in mod constant asupra absentelor cele nenumarate sau vocea interioara ce spunea:”lasa,nu se mai pune o absenta.unde stau 20 mai sta una si de saptamana viitoare nu mai plec…”dar ciclul se relua si noi vesnic sanctionati ramaneam.

De cate ori nu am auzit clopotelul si am rasuflat usurati?ne-au placut vreodata piesele de teatru la care a trebuit sa mergem doar pentru ultima nota din semestru?de cate ori nu ne-am imbulzit la iesirea din scoala sa ajungem mai repede acasa?uniformele le-am purtat cu totii de buna voie?nu stiu de ce ma rosesc acum cand ma intreb de ce in loc sa ma relaxeze culoarea camasii ce ne facea diferiti de ceilalti,ma imbracam cu greutate doar pentru ca ne era impusa purtarea ei si nu pentru ca as fi fost cuprinsa de vreo razvratire subita…

Mi se pare ca tot ce incerc sa spun suna demodat si invechit pentru toate domnisoarele acestea cu genti mari si sclipitoare si tocuri cui,dar uitandu-ma inapoi imi place ce am trait si vreau sa transform societatea aceasta in altceva,insa ma gandesc ca noi am facut-o asa,fiecare cu cate un cuvant sau actiune, si ma resemnez si incerc sa schimb omul din mine,incerc sa nu ma limitez doar la ce imi ofera lumea secolului XXI.

Daca as mai vorbi acum si de poezie probabil ca as primi o rosie in brate.nimeni nu mai e sensibil,sau suntem prea ocupati in acest incipit de secol al luminii?cert este ca am fost stimulati in fel si chip in scoala sa ne trezim egoul romantic,dar se pare ca nu suntem destul de receptivi la nenea bacovia sau la sentimentele misteriosului nichita.

Intr-un cuvant,doar cine nu a vrut sa se prinda in hora noastra,a adolescentilor satui de desene sau de gimnaziu nu s-a bucurat de liceu inca din prima zi si inca nu recunoaste ca in spatele tuturor poreclelor si rautatilor facute a ras cu pofta si ca a fost partas la un simplu joc de Lapte gros sau la un “chiul in masa”.

lepadare

In ziua in care m-ai aruncat in masina de gunoi,purtam rochia rosie din satin,stii,cea pe care am cumparat-o impreuna.panftofii negri imi acopereau pedichiura frnatuzeasca,salul de pe umeri imi acoperea saruturile de la tine si le categorisise,colierul stralucea nestingherit si proaspatul inel de doamna pe care nu mai aveam sa il dau jos,era semnul maturizarii. Eram incoltita de alte trpuri neinsufletite,cu ochii inchisi si mainile intepenite intr-o imbratisare eterna ce avea sa fie arsa si colectata intr-o masinarie ce o transforma in plastic. m-ai secat de viata si te-ai descotorosit de mine,iar toate saruturile noastre au devenit istorie,doar ca sa lase loc celor pe care aveai sa le experimentezi alaturi de o alta. Daca m-ai fi intrebat care ar fi ultima mea dorinta,nu mi-as fi dorit ultime saruturi sau cine,ultime nopti petrecute cu tine,ci mi-as fi dorit sa faci din cenusa mea hartie sa scrii cu mainile tale,frumoase poezii de dragoste. Drumul zdruncinat spre groapa de gunoi,mi-a desprins de pe mana stanga ceasul daruit de tine.acum eram cu totul moarta.nu mai puteam tine evidenta timpului si totul masuram in eternitati.nu mai auzeam nici macar motorul tusind al monstrului,iar cand am fost rasturnati,ne-am invalmasit intr-o gramada de trupuri si ochi goi. Nu puteam sa strig sau sa ma zbat,mi-erau captive toate gandurile,iar lacrimile imi sapau in piele lasand sa se vada o aglomeratie de oase.asudam si mi se sfarsea sufletul,ochii nu-mi mai alergau in orbite si inchisi plangeau acum secandu-mi pielea… Dupa mult timp,foarte tarziu dupa ce am adormit,cu ultime sfortari am deschis ochii si am observat cine facea putinul zgomot pe care il mai percepeam.erai doi barbati imbracati bine ce rostogoleau trupurile de deasupra mea si au lasat sa ajunga la mine cele cateva raze de se mai intrezareau din norii fumurii de pe cerul ce adapostea un card de ciori croncanitoare.unul din cei doi mi-a netezit parul,mi-a sters fata jelita si mi-a scuturat rochia in timp ce altul ma tinea in picioare.il priveam aproape lesinata si imi zambea,iar din buzele sale pline au iesit cateva cuvinte,dar nu le-am mai auzit si m-am prabusit in bratele celui ce facea pe stativul. m-am trezit intr-o camera alba,goala,fara tablouri,doar flori si chipuri straine in jurul meu si aparatura galagioasa.l-am vazut si pe salvatorul meu ce-mi zambea inghetat cu ochii lucind a motie.mi-a marturisit dupa ce a plecat alaiul,ca sotia sa semana cu mine si ca a pierdut-o intr-un accident,dar ca nu vroia sa ii raneasca familia.se citea in spatele zambetului lui,ca nu mai avea sufelt,era gol pe dinauntru,dar atata putere avea incat ma sustinea sip e mine cand plangeam dupa tine… intre noi nu avea loc mai mare sentiment decat cel de recunostinta,atat din partea lui cat si din partea mea,ne plimbam adesea prin parcuri doar unul langa celalalt,niciodata unul de bratul altuia…multe orase am colindat in felul asta,dar eu tineam ascunsa dorinta de a te gasi si asta era singurul sentiment egoist pe care il mai nutria mintea mea. Te-am cautat,iubite,pana intr-o zi cand plimbandu-mi nepotul daruit de fiul meu imprumutat de la casa aceea unde sunt multi,multi copii tristi,te-am intalnit in parcul orasului meu de suflet.nu mai stiu acum daca era vis sau realitate,dar am trecut pe langa tine sperand ca ai sa ma recunosti,dar nu m-ai privit,iar zambetul meu nu te-a mai luminat ca altadata…erai cuprins de gandurile-ti vesnice si nu mi-ai privit nici urmele…

18 ianuarie 2009

Ascultam cucul pendulului in seara aceea in care m-ai parasit si simteam cum imi sunt transate oe rand picioarele,deget cu deget,mainile-mi sangerau ca un robinet pe cand unghiile-mi erau smulse…asa era de ucigatoare durerea…animalul din ceasul ce-mi masura orele de moarte,canta parca un mars funebru ca pentru inmormantarea celor cateva farame din trupul meu chinuit,dar lipsea abundenta negrului,nu era prezenta nici macar o tusa de alb sau de violet.Nu erau nici flori,nici morminte,iar buzele mele,printre crapaturi,suspine si lacrimi inghemau versuri macabre cu iz de sifilis si cognac ieftin. Ultima ta privire mi-a ramas intiparita pe pielea neacoperita de materiale proaste, ca urma unui metal incins,iar semnul se intindea pe masuta ce ceasornicul batea orele ca secunde. Inelul din mana dreapta imi incoltise acum talia si ma sufocam,imi erau secate venele,iar din rosu se facuse pe rand,grena si negru sangele meu ce refuza si uitase sa mai alerge prin galeriile subcutanate.nu mi-ai amintit cat de mult ma iubesti,dar nici nu ti-as fi crezut juramintele mincinoase,insa pentru ca dupa ce ti-ai fi incheiat pledoaria despre o dragoste urata si m-ai fi sarutat cu nesatul unui adolescent,cred ca mi-as fi calcat inca o data inima in picioare,si asta numai pentru tine,calaule! Biblioteca din capela ce-mi expunea acum trupul,era nesfarsita,iar fiecare carte imi parea ca plange de dorul tau.tavanul picura asupra mea stropi de somnifer tare,iar asta imi acutiza starea letargica. Te-am mai strigat o data stins,agonizand,iar cand ecoul s-a perpetuat spre ziduri repetand in van,m-am ridicat la ceruri pana in raiul poetilor unde am scris neincetat,iar hartia papirusului s-a coborat pana la tine,pe pamantul de pe care ma gonisei.versurile mele au ajuns la inima ta si ca pe cositele priteselor din povestile cu zmei si finaluri lacrimogene,te-ai ridicat pe norisorul meu dupa ce ai spart lacatul portilor massive ale imparatiei celor drepti.ne-am apropiat privindu-ne in cohii atat de incercanati,iar instantaneu Soarele a apus si in fata noastra s-a intins o sala de judecata. Eu eram in primul rand de scaune,iar tu in locul inculpatului si deasupra noastra doua lumini puternice ca niste refelctoare. Judecatorul nins,de o varsta cu lumea,a rostit solemn si repede o sentinta,iar podeaua s-a desfacut inghitindu-te ca un animal infometat si te-a dus intr-o celula clocotinda.de teama de anu te pierde,am ucis cu sagetile ochilor pe atotputernicul si am fost trimisa langa tine unde ne-am consumat iubirea sfanta.

adio...

Iubitul meu,baiatul vietii mele pierdute,m-am intors pentru cateva ore,zile,saptamani,luni,ani,decenii...in locul unde ne-am inatalnit,desi acum e iaran.Paseam,parca,pe urmele tale de pe plaja.Era pustiu,asa cum e viata fara tine... De fapt,in afara de mine mei era cineva acolo,pe plaja...Un baiat....Picta,in picioare cu sevaletul infipt in nisipul rece pe un trepied.fixa marea,vantul sufla dinspre nord si baiatul se strangea uneori in pelerina lui violeta.Cand am ajuns in spatele lui nici nu m-a remarcat.Contempla marea.La mici intervale de timp inmuia penelul intr-o cescuta veche de cupru si schita cateva trasaturi lejere.Penelul lasa in urma sa umbra unei obscuritati extrem de palida,pe care vantul o usca indata ,readucand la suprafata albul de dinainte.Desi baiatul prepatase o multime de culori vii,le asezase pe o masuta plianta.In ceasca de cupru se afla apa de mare ,iar pe sevalet nimic...Fara sa-l salut,i-am zis:"-De ce nu folosesti culorile pe care le-ai pregatait?"Cuvintele mele l-au trezit brusc."Sa nu te misti!"a zis.A apropiat penelul de buzele mele si a trasat o miscare ampla."Picta marea cu marea." Iubitule,te-am mintit...Nu era niciun baiat,nicio pelerina,niciun penel,nicio culoare...Era doar amintirea muta a iubirii noastre.Haloul iubirii... Adio,iubitul meu,adio....

existentza

imi aduceai primavara in inima cand aveam iarna langa mine... ma judecam eu si lumea ma izola, dar tu ma ridicai la cer, doar tu... mai esti acolo unde te stiam? mai esti doar in mintea mea si in jurnalul meu. pe strada pe care speram sa te vad ca sa nu mor de dorul aerului tau nu mai esti si iarna vine iar, dar nu mai esti acolo sa ma salvezi... te-ai facut fulgi? te ascunzi in spatele norilor? imi trimiti mangaiere? daca as stii sa te aduc inapoi, te-as chema pe nume si lumea mea nu m-ar mai rejecta. privirea nu mi-ar mai suspina si ochii-mi ruginiti nu mi-ar mai jeli existenta muta si solitara. se pare ca acelui ce ii marturisesti iubirea si gandurile, te paraseste fara sa te mai cheme inapoi... si tu ramai cu ce ai zis si jgomotul pasilor prin orasul acum trist te zdruncina din tzatzanii vietii...

de nicaieri....

adus de cea din urma clipa din visul cel de la inceput al vietii mele de adolescent rebel,dar firav in esenta si emotiv pana in maduva,tu mi-ai adus,duhule,calmul si m-ai facut omul care mi-am dorit sa fiu,chiar daca m-ai parasit dupa aceea pentru a transforma pe altcinvea din copil in veteran al unei vieti pline de poezii proaste si goale. tocmai cand ma visam intr-o gradina serena,intr-un rai pamantesc,incoltita doar de vegetatii luxuriante,ape cristaline,soare zambitor,ai aparut de niciunde si senin,bland,cu glas dulce,m-ai facut,ingere,sa iubesc simpliatea versurilor tale despre mine si frumusetea mea pe care doar tu o vedeai.ti-am iubit toate felurile de a fi,mi-ai aratat ce inseamna sa fiu tinuta in brate atunci cand,poate sufeream acut tot de tine.stangaciile tale,doamne,ma fascinau,imi aminteau ca esti tot om,desi eu te vedeam zeitate a tuturor trenurilor ce duc mintea mea undeva. tu semeni cu un personaj al lui shakespear,gentil,mladios cu plete brunete si ganduri dulci. verile mele mi-au parut mai scurte,mult prea scurte,noptile iernilor noastre nu se mai luminau,lunile,anii,astrii taceau,se dizolvau,intrau intr-o gaura neagra care ma inghitea si pe mine si pe tine,dar acasa pentru noi era si acolo.

moarte....

Stand pe malul marii,privind cerul,profundul,apa,mi-am dat seamaca si marea vorbeste.cazusem intr-o stare letargica,m-am lasat adormita de cantecul mut al marii,de chemarea ei pierduta in drum spre mine.parca imi spunea sa ma inotrc la el,sa il iert,sa nu las impulsurile sa imi controleze viata.la cine sa ma intorc?pe cine sa iert?ce facusem?nu imi aduceam aminte ca traisem ceva inainte sa ajung la mare in toiul iernii.am uitat ca traisem o vara pe care aveam sa o povestesc intregii lumi,ca toamna ma gasise tot in bratele lui si ca durase acel anotimp rosu mai mult decat mi-as putea eu imagina.am uitat?ma straduisem sa uit?de ce stateam eu iarna pe malul marii?ce asteptam? Steateam aici pentru ca nu ma simteam eu in alta parte.stateam aici pentru ca eram singura si ma simteam neprimita chiar si la mine acasa.zidurile parca mi se apropiau de suflet,ma incolteau si ma strangeau exact cum un aparat de tortura strangea un infractor in vremea medievala.ucidea in mine si ultimul sentiment.stateam la mare nesimtind frigul,nu simteam ca traiesc pentru mine,aveam sentimentul grotesc ca traiesc pentru altcineva,ca traiam doar sa indeplinesc visul sau sa fac ceva ce acela care ma calauzea nu reusise sa infaptuiasca. Deodata am simtit si vazut cum marea se transfigureaza,aduna toate fortele,tragea tot nisipul de sub mine,lua forta din central pamantului pentru a-mi spune ceva.ma infricosa peisajul acela monocrom de crepuscul in hibernare. “love me wherever you go!”ce?”love me wherever you go!”cine esti?ce se intampla?ce vrei?pe cine sa iubesc?nu mai vreau sa mai iubesc pe nimeni.m-am saturat sa imi dau si viata pentru cineva care nu da doi bani pe sentimentele mele,m-am saturat sa nu mai primesc nimic.nu mai vreau,auzi?mi-am acoperit timpanele cu palmele.nu vroiam sa mai aud,dar oricat m-as fi straduit,auzeam parca si propria constiinta incercand sa ma convinga ca trebuie sa nu mai fiu asa de hotarata.am alergat de pe mal,din locul unde stateam,am alergat intr-o directie pe care nu mi-o propusesem,picioarele mele fugeau fara ca eu sa le controlez.treceam cu pasul din ce in ce mai grabit peste nisipul care incerca sa ma convinga sa stau,ma prindea de gambe,mi se urca spre coapse,spre trunchi,ma tinea strans ca intr-o imbratisare,dar eu refuzam,vroiam sa fiu eu cu mine,sa imi aduc aminte de ce venisem la mare in plina iarna,si vroiam sa descifrez sensul cuvintelor care imi inundau mintea. Am cautat in rucsac si am gasit o fotografie,o cutie de chibrituri,un carnetel pe care l-am desfacut si m-au improscat cuvintele grele scrise de mine.surprinzator,era scrisul meu,dar nu imi aminteam ca scrisesem.imi doream sa le sterg,sa rup foaia.le-am lasat,am vrut sa fug,dar am incendiat fotografia mai intai.am sters din arhiva vietii mele momentul acela imortalizat pe o bucata de hartie,dupa ce am eliberat din prinsoarea degetelor mele si ultimul patratel de hartie,m-am simtit mai eliberata,am continuat sa merg si am traversat plaja,un oras si o gara intr-o procesiune lenta,calma,parca as fi celebrat un deces,doar ca ochii nu imi lacrimau,nici macar frigul si briza care batea indemnandu-ma sa merg mai repede,nu au putut sa ii schimbe ritmul de mers. Am ajuns la tren si am urcat.nimeni.stiam unde duce?nu.ma interesa unde duce?nu ma interesa,doar vroiam sa merg acasa.stiam ca vreau sa ma incalzesc in patul meu din camera care gazduieste patru pereti acoperiti cu fotografii si versuri,vroiam sa stau acasa la mine,tolanita in pat,goala,sa mai scriu in jurnal,sa mai scornesc o poezie simbolista,sau pur si simplu sa visez cu ochii deschisi,asteptand sa imi sune telefonul. Aproape instantaneu,robotic am scormonit in buzunarul paltonului dupa telefonul care nu imi afisa niciun apel pierdut.nu ma cautase nimeni.nu observase nimeni ca nu mai sunt acasa.as fi putut lipsi un secol,nu si-ar fi dat ninemi seama ca nu sunt. M-am asezat intr-un compartiment,iar trenul a pornit instantaneu.nu vroiam sa stiu ce ruta are,ma desprinsesem de mine,de corp si simteam ca as fi ajuns deja acasa. Am mai clipit o data si m-am gasit in patul meu.imi suna telefonul.imi suna in urechi o melodie de jale,auzeam un bocet.am raspuns.am auzit doar un susur,cineva vorbea incet parca sa nu fie cineva trezit.m-a chemat undeva si la auzul altor cateva cuvinte parca ceva in mintea mea s-a declansat.am lasat telefonul.m-am ridicat.m-am dus la dulapul de haine.le-am rascolit din ce in ce mai energica si le-am ales pe cele negre.lacrimile imi curgeau siroaie,se izbeau de podea,se scurgeau in lemn,ajungeau in centrul pamantului,atingeau lava si imi trimiteau inapoi aburi ca intr-o sauna.mi-era cald.ma sufocam. Intr-un final m-am imbracat.eram cernita,aveam o figura stearsa pe chip,eram eu insumi mai moarta decat cel la a carui inmormantare trebuia sa ma duc,dar eu am plecat sa stau pe malul marii.acum mi-am amintit de ce m-am imaginat la mare.vroiam sa uit ca tocmai el murise.acum ca stiam motivul dezolarii mele am mers la locul inmormantarii trupului lui cu flori si cu gandul ca,de fapt,nu va muri niciodata. Totul s-a petrecut asa de repede:cineva citea ceva ce nimeni nu asculta,nimeni nu plangea,nimeni nu se misca,dar parca printe toti cei prezenti se plimba o entitate luminoasa cercetand. A ajuns in dreptul meu,m-a privit albastru prin ochii lui larg deschisi,mi-a sarutat fruntea si s-a transformat in ploaie.o ploaie care ne-a trezit pe toti.deodata toata lumea jelea pe cel care impietrit in somnu-i etern,nu mai putea sa mai priveasca o data in jur de “ramas-bun”,nu imi mai putea alina durerea si nu ma mai putea saruta de “noapte buna”. Imi venea sa blestem toti sfintii,sa rup cerul in doua si sa ii cer aceluia de acolo de sus socoteala pentru ca imi furase viata si niciodata nu ma aude si nu ma vede.am lasat deoparte sentimentul de furie si m-am invelit intr-unul de vinovatie.de ce nu am fost eu acolo sa ii inchid ochii?sa imi iau ramas bun de la mangaierea lui calda.de ce ?de ce?de ce?asa a vrut soarta?tot soarta?tot omul acela batran?de ce eram eu o marioneta in mainile lui?ca sa ma priveze el pe mine de momentul de tristete suprema a vietii mele?sau sa imi acutizeze tristetea?nu stiu de ce,dar de acum orice mi-ar face nu mai simt pentru ca mi-a luat ce pretuiam eu atunci cand ma gandeam la motivul pentru care traiesc. Dumnezeu imi luase ochii aceia albastrii incrustati ca doua diamante in chipul acela de lut alb.imi lause alinarea adusa de ochii aceia inconjurati de gene dese care ma inveleau parca in aripi de inger. Pentru ca de acum inainte aveam sa sufar si nimeni nu ma ma mai mangaia,pot sa vorbesc despre raul ce mi se abatuse in suflet si pot sa scriu la masa mea,care nu ma intreaba,dar eu ii spun oricum,ma spovedesc ei,ma plang si tot eu imi sterg lacrimile.o sa imi iau seva si toata pofta de viata din cana mea cu ceai de menta si mult zahar amintindu-mi de el,de ochii lui,o sa privesc in cana si o sa imi serveasca chipul lui,il voi privi,voi lasa cana si voi scrie mai departe…

vis sau realitate?

"Dragostea e tot ce ramane..."inganam intr-o dupa amiaza rece,singuratica,trista de iarna imbatranita de gandurile tutror oamenilor singuri,care din lipsa unui umar strain pe care sa planga,isi varsa amarul si supararile intr-o perna nevinovata.Nu ca nu m-ar caracteriza melodiile alea siropoase,care odata ascultate dupa o despartire te fac sa te desparti mai des datorita versurilor atat de...din viata. Cum sa mai faci melodii optimiste cand,in ziua de azi, nimeni nu mai e fericit?Nimeni nu mai canta "I will survive" sau "Girls just wanna have fun" ca nu prea se mai cred girls,nu mai are farmec melodia "I'm not a girl, not yet a woman",nu mai exista perioada aia de tranzitie,toata lumea e matura,toti fac declaratii de dragoste,irosesc versuiri si timp, mai ales timp pretios pe prostii. Din dorinta de a parea grozavi,multi sufera sau doar se enerveaza si dau vina pe saraca soarta care indura atatea din cauza inconstientei si a teribilismului ce caracterizeaza generatia mea si a contemporanilor mei care ameninta se devina si mai intepata ca doar e trendy de la Paris,Londra,viena sau Milano. Ma apucase si pe mine o criza de personalitate si nu vroiam ,din dorinta altruista de a-l scuti pe saracu "victim" de suferinta de a indura schimbarile constante,necontrolabile,dese,dar imprevizibile de gargauni si fluturasi mentali,sa ma indragostesc de nimeni. Adepta a negrului m-am inarmat intr-o zi cu un trench negru in carouri gri si mi-am atarnat evaziv pe umeri fularul meu rosu vesel,dar totusi trist datorita combinatie facute,si am iesit sa ma plimb prin zapada strazilor linistite,reci,gri,pline de gol,de nimic,de nicio sclipire,doar golite de viata si de cheful de a trai si de a se bucura ca sunt calcate. Membra a fan clubului Bacovia si indragostita de cugetarile lui tuberculoase pe fundal semnat Linkin Park,ador peisajele triste,metalice,cimentoase ale cartierelor care gazduiesc uneori un apus inghetat de tristete si,de fapt,fortat sa inghete... Spre deosebire de Sinatra care "since he had no place to go and he wanted to snow and let it snow,let it snow..." eu aveam unde sa ma duc,pe unde sa colind,ce strazi sa bantui cu umbra mea de poeta modernista nedescoperita,ce urmeaza sa publice singura sa carte cand,batrana fiind,va lasa cuiva aceasta datorie. Pe ritm de balade rock,priveam cu nepasare studiata,cu inaltime trecatorii agitati ai strazilor lenese,adormite.Imi place sa studiez felul in care schimba o veste,un zambet primit pe neasteptate sau pur si simplu o dorinta indeplinita de divinitati.Asta imi doream de la ziua in curs:sa am timp sa ma plimb pe strada,doar asa de dragul de a ma plimba si de a pierde timpul pretios menit sa memorez structura sistemului circulator uman pentru proxima lectie de anatomie. Uneori ma aseman unei pisici:misterioasa,rapida,mladioasa in miscari,alteori unui lenes agatat in cel mai duclce si mai inalt eucalipt din cea mai calda zona a Australiei,cu cel mai scazut nivel al chefului de viata. In multele momente de visare,imi imaginez cum ar fi fost daca as fi trait intr-o metropola americana aglomerata printre si in ritm de ALicia Keys si Leona Lewis ,doar ca eu nu sufar de bleeding love si pot sa traiesc if I ain't got...Totusi,ar fi fost frumos,am si un nume foarte sonor tocmai bun de pronuntat in americana aceea cea mai draga mie,dar care ii da fiori de gheata profei de engleza. Treceam prin fata magazinelor din care ma sagetau lumini moarte de instalatie de pom care dadeau cea mai ieftina impresie de ieftin,agatate in braduti si mai ieftini de plastic.Nu stiu unii cum se nasc cu atat de putin bun-gust.Oare sunt eu singura persoana,singurul suflet care nu se va numara in randul bunicutelor care poarta toate bijuteriile de-odata sau care isi vopsesc parul albastru dizgratios sau violet sters cu solutii recomandate de vreun farmacist pe stil vechi,neuitand sa treaca pe la frizerie pentru programarea la permanent? Eram hotarata,la suprafata personalitatii mele sa break the habit,doar ca in adanc simteam ca apartin lumii asteia superficiale pana in maduva oaselor si am intrat in parcul ce prin imaginea sa lugubra de sanctuar amortit sub protectia zapezii,nu numai ca nu ma atragea,dar ma repugna,arunca in mine si in cheful meu de a inspira aer proaspat, cu sageti de gheata dureroase. In parc nimeni,pe cer,nimic,in aer,racoare,ger,prospetime intepatoare,doar in mintea,sufletul,si sub trench-ul meu,caldura inabusitoare.Simteam ca verau sa evadez,dar nu puteam sau nu stiam cum.Vroiam sa ma eliberez de orice gand,sa raman doar eu cu natura,dar nu puteam sa nu ma gandesc obsedant la faptul ca eram singura in imensitatea aceea de liniste,de pace. Nici macar un acord de frunza adiata de vreo suflare ratacita de vant nu imi trecea pe la urachile eliberate de chitara basistului meu preferat component al trupei mele preferate din castile ce ma insoteau. Mai mult ca niciodata imi doream sa am cu cine sa schimb o impresie,o vorba despre ceva,orice,dar nu aveam cu cine.Ca niciodata,eu,Alexandra,regina conversatiilor despre nimic,nu aveam cu cine sa deschid un subiect oarecare.Eram obsedata si repugnatat de gandul ca sunt singura.Eram me myself and I si era un sentiment infricosator.Era ca atunci cand in vis vrei sa tipi,dar nu poti.Simteam ca zbier sa imi sparg,sa imi rup corzile vocale,dar parca suntetul nu se propaga,eram inchisa in cel mai obscur,singuratic,adanc vid.Exact cand imi doream companie aveam liniste si cand imi doream singurate aveam companie. Atunci am invocat toate zeitatile sufletelor chinuite de singurate si ca raspuns am primit in fata,pe banca de langa stalpul de lumina pe care imi scrisesem vara ce trecuse,cu oja alba si neagra,numele,o umbra.Era ca o amintire a cuiva care statuse acolo,desi era chiar cineva.Era un baiat,un brunet.Era imbracat in negru si in loc de ten avea o foita de portelan alba,neimbujorata.Era palid.Chipul era ca de zapada,al,cat sa il confunzi cu restul peisajului mort.Privea fix la nimic,parca sa il hipnotizeze.Avea langa el o cutiuta muzicala deschisa din care rasuna o melodie dulce,fina,surda,iar balerina,peste care ningea nemilos sa o inghete,dansa nestingherita in fustita-i roz ce inviora locul acela.Era ca un cristal de zahar intr-o mare melodia aceea,iar rozul indraznet era plin de dorinta de a face lumea un loc mai bun,o oaza de fericire,a ring of endless pink light. Pe masura ce ma apropiam de banca,pentru ca tot ce observasem fusese de la o distanta de la care nu numai ca nu ma remarcase,dar nici nu si-ar fi putut da seama ca se apropie cineva,simteam ca ma copleseste o caldura ametitoare si ca ar putea sa ma adoarma. Nici nu imi puteam da seama daca era dimineata racoritoare,pranz zambitor sau dupa-amiza obosita deoarece totul era monocrom,difuz,iar eu parca eram obosita,parca hoinarisem o viata,eram gata sa imbratisez pamantul a nopte buna,dar eram atrasa de inchipuirea de pe banca. Contact.M-a zarit.Ma privea apropiindu-ma.S-a ridicat.Mi-a vorbit.Mi-a rostit numele.Se comporta ca si cum m-ar fi asteptat.Parca ar fi ghicit in fulgii de zapada venirea mea. Asculta exact aceeasi muzica,iar eu eram fericita,in adanc,ca aveam aceleasi gusturi ca faptura aceea.Pe masura ce vorbeam,caci ne-am intretinut un secol bun pe diverse teme,parca ne-am fi cunoscut de o era,imi dadeam seama ca el e replica mea,el e eu rupt dintr-o viata viitoare sau anterioara datorita aspectului sau new-vintage. Era uimitor cum cu ochii lui mari parca pictati sau desenati si cu genele lui si mai mari si mai negre ma facea sa cred ca ma privesc in oglinda.Aveam aceleasi gesturi.Privindu-l mi-am dat seama ca lumea ce ne inmconjura era prea brutala pentru el,asa finut,alb,parca menit sa stea intr-o biblioteca sau la un pian.Arata ca un spiridus,era facut sa dea sfaturi,vorbea calm,bland,avea in ochi o sclipire ca de plans,iar inevitabil am vazut pe obrazul lui lacrimi.Lacrimi grele nemiloase ii brazdau matul tenului sau,iar in mintea mea incoltea gandul ca el ar putea suferi din cauza vreunei fete.Am alungat imediat din minte gandul acela pentru ca el parea ca sufera doar in ochi,restul gestruilor sale si vocea nu erau afectate de plansul subit. Am ajuns sa ne tinem de mana,sa ne apropiem si mai mult,pana cand ne-am sarutat.Ceea ce am simtit atunci nu mai simtisem de cand...Nu am mai simtit ca am atatea in comun cu cineva de cand...Simteam ce el e ...Dar nu putea fi el.Nu putea fi el baiatul acela plin de viata,spontan,vesel,nestatornic,optimist,delicat,milos,bland,calm...Din cel pe care il cunosteam si inca il mai iubeam,nu mai ramasese acum decat amintirea moarta,inghetata,de plastic de pe fotografiile sterse de la lacrimi si prea multa contemplare. Da,la doar 17 ani traiam cu amintirea celui mai frumos dintre pamanteni,doar pe retina si in inima,deoarece viata imi facuse cel mai rau si mai crud rau pe care mi-l va putea face:imi luase din cale,brate si viata,iubirea...Nu stiu daca fusese un mod de a ma pregati pentru ce urma,pentru un rau si mai mare sau doar ma lovise sa ma pedepseasca pentru ceva,dar stiu sigur ca mai rau decat asta ar fi doar pierderea timpurie si grabita a tatalui... Eu asemuiam fiinta asta angelica,pura cu ingerul ridicat la cer in urma cu 2 ani.Desi nu vroiam sa accept ce gandeam,totul era mai clar pe masura ce rostea alte si alte cuvinte pe care le mai auzisem candva...intr-o alta viata... Ma simteam in siguranta acum...Parca imi era cald...Oricum nu aveam cuvinte sa zic nimic...Mi se parea ca orice as zice ar fi de prisos.L-am lasat pe el sa zica inca odata ceea ce mai auzisem,dar ce pe masura ce le mai rostea imi faceau atata bine. Mi-a povestit ca ma asteptase acolo de doi ani si ca acum ca ma gasise putea pleca linistit spre cerul infinit,multumit ca ma vazuse si ca ma voi putea vreodata vindeca de iubire ucisa. Il ascultam si nu vroiam sa accpet ca va pleca si din acel loc si ca nu il voi mai vedea niciodata pe cel ce avea sa ramana o amintire. S-a ridicat de pe banca,m-am ridicat si eu implorandu-l sa nu plece dar el ca si hipnotizat m-a sarutat pe frunte,mi-a mai rostit o data ce nu mai auzisem de 2 ani si nu credeam ca voi mai auzi:"TE IUBESC!" Sub privirile mele el s-a prefacut in scrum,praf de stele,fulgi de zapada si ca o respiratie rece de iarna a cerului a suflat deasupra mea cu incredere,siguranta facand ca din cer sa se extinda prin abisul alb al parcului o lumina orbitoare,spulberatoare de vise... Asa m-am trezit:cu o raza de soare pe fata,o raza intrezarita printre jaluzele mele care ma protejau pe mine de lume atunci cand vroiam nimic. Mi-am cautat in minte ingeri si parcuri albe,amintiri ale vreunor ierni sau a vreunor lumini ivite din geamurile magazinelor aglomerate. De ce visam eu la mine in america daca eu eram deja acolo?M-am ridicat de pe birou si de pe carte pe care o citeam si m-am intins pe patul meu cu cearceafuri negre si am aprins radioul care ma servea cu muzica lacrimogena,de dragoste, aflandu-ma in plina febra a dragostei pentru ca era ferbruarie si era valetine's day si eu eram singura ca de obicei...si m-am scuturat de praf de stele...

decembrie festiv sau mai anonim...poezie pentru mine

daca te-as putea saruta o data, iar la capatul sarutului sa fumam o tigare reaprinsa de toate focurile noastre... ne-am putea impreuna apoi pletele brunete intr-o seara festiva de decembrie ba nu,intr-o noapte anonima de mai in care tu si iubirea ati fi una iar eu acelasi visator din spatele parului si al cuvintelor iar din ele..te voi visa mereu si-ti voi lauda mereu...somnul adanc al iubirii.... atunci eu m-as simti acelasi cu dumnezeu si cu...tine.

vis....a patra poezie scrisa cu tine

tu:ploua infernal si noi ne iubeam pe mansarde. eu:si timpul statea pe loc, iar ploaia dormea pe umerii tai picatura cu picatura, randuri,randuri... tu:din stele parca ploua... eu:ploua cu numele tau, il arunca pe Pamant caci gura mea imbratisa pe a ta... tu:ploua peste noi si aripile ne cresteau. eu:pana am inceput sa zgariem luna si sa o tragem la noi. tu:e atat de frumos sa visez cu tine... eu:iar cand ne-am trezit din vis, am gasit pe perna de puf verde al primaverii, praf de stele... si am suflat peste el si a ajuns de unde a venit uitandu-se inapoi sa ne surprinda sarutandu-ne de "buna dimineata"...

iubire la 17 ani...a treia poezie scrisa cu tine

eu:i want to spend my lifetime loving you. tu:daca mi-ai spune intr-o zi ca m-ai parasi in somn, n-as adormi niciodata de teama sa nu pleci... nu-i asa ca nisipul din mare ia forma iubirii noastre? eu:ia forma ta si a gandului tau frumos si a inimii tale mari. you are safe in my heart and my heart will go on and on... tu:draga mea..noi avem doar o singura inima, una mare... una mare pt amandoi. eu:si ne baricadam acolo ca intr-un templu al nemuririi si suntem nemuritori, dar ne tintuieste in patul tau iubirea, ne jelesc cronic porii pielii prea putin mangaiate si ne picura ochii miere si iubire... tu:sufletele noastre se vor contropii intr-o mare de poezie... eu:si vor dainui pururi si vor aparea aievea in fata indragostitilor din gara noastra mica... tu:gara noastra atat de mica a fost capabila sa descopere o iubire atat de mare...

poeti...a doua poezie scrisa cu tine

tu:saruturile mele pareau ca te acopera ca marea nisipul intr-o maree.. eu:dar saruturile au devenit umbra de luna si s-au topit cand ai plecat si au lasat in urma parfumul tau tu:ce-a purtat mirosul pana la tine eu:si te-a aduc inapoi ca pe varcolac noaptea tu:si fug ca unul in noapte dupa luna. eu:si avid de sange adulmeci si rapesti inocenti pe strazile intunecoase de noiembrie negru si decembrie monocrom... tu:sperand ca voi ajunge pan la tine, asemeni unui poet cu versurile lui... ce le ingana neincetat sperand ca vor ajunge la a sa muza.. eu:dar la versurile mele de poet care nu a invatat a scrie poetesete nu ajungi si noptile nu se indura sa se opreasca in viata-mi lipsita de noroc si plina de ciocolata tu:si daca versurile nu vor gasi drumul,am sa-l caut eu... in lung si lat pamantul am sa-l strabat, pt ca gura ta simta caldura lor... eu:mai mare durere nu imi va fi decat cea a lipsei tale si a setei de pielea ta,de ochii tai...

prima poezie cu tine

tu:mi-as pune sarutarea in palma si-as chema vantul sa o imprastie pana la tine si daca nu as sti intr-o zi unde esti, mi-as pune sarutarea in palma si vantul o va conduce pana la tine... eu:as plati soarelui sa paleasca sa ramanem inconjurati de pantecul noptii, sa ne ingradim cu nimicuri spuse cu ochii, sa ne atingem cu flori de suflet presarate cu praf de stele. tu:as vrea sa ne sarutam unde se intalneste muntele cu marea sa le simtim maretia... eu:si sa ne fie viata farama de nor in palmele cat lumea sa le cuprindem maretia in cuvinte. tu:si din cuvinte sa rasara o noua lume, o lume ce crede in nimicuri si prin nimicuri fericita sa fie. tu:iar din fericirea ei se iau eu vlaga sa iti fac,poetule,leagan de vis si viata ca o lira sa ne cantam dragostea in rime fara vers...

gand

gand de reverie, de desertare a nimicului ce ma inconjura. lumea mea devenea surda,muta si ciunga si doar el mai salva putinul din mine, aducea cu rasuflarea-i dulce si calda si adormitoare vara,si sufletul lui se izbea de mine ca de zidurile reci ale camerai lui singure si goale... nevoia lui nu includea si prezenta mea. tot ce dorea el era sa tina captiv si sufletul meu in lacasul lui de hartie grea.

sinistru

ma bantuiau sinistru dar bland si placut ochii lui ce schimbau marea in abanos si primavara in scoarta de lemn dulce... suspina adanc amoru-mi de copil pe rug de ani striviti si plangea amar sufletu-mi privind la marea de deasupra, si jeleam tot ce eram si ma cuprindea un dor si-as fi vrut sa intorc secunda ce-a gazduit cuvantul meu, dar iarasi eram singura si el ma lasase sa putrezesc langa copacul nostru...

strain si iubit

straine,hai cu mine pe urmele lui COlumb, reinventam istoria si alt Romeo si alta Julieta, facem scara pana la Iad si coboram sa ne infruptam din pacat. ma las tie... nu stiu cine esti,dar sunt cu tine pana vei disparea ca ceata intre doua imbratisari. sa tinem ochii inchisi in calatoria spre nicaieri, sa nu ne amintim drumul, sa traim o simpla aventura,spiridusule, sa alergam de la Nord la Sud manati de patima, sa cerem socoteala Dumnezeului lumii mele pentru ca ne-a creat muritori... memento mori si ca in Rai amintirea ta, e interzisa,iar mintile ne sunt spalate si ne uitam printre nori si ingeri,ne incurcam in fapte bune... iti voi aminti ca te-am avut si ai fost al meu, voi trimite ploi acide pe pamant si din Iadul meu in Raiul tau,ingerule, am sa te omor cu ploi sa vii langa mine intru eternitate... nici-un festina lente,doar carpe diem! o viata si un singur drum,nu doua,nu trei,nu o infinitate... doar o infinitate de suflete in care sa te reincarnezi... daca as putea alege,m-ar reincarna in tine si in pacatele tale.

duminica

invadeaza-mi lacasul tainic unde scriu. adu-mi pinot noir si sedu-ma. deseneaza-mi alt decor de poveste, adu-mi ce nu stii de unde nu stii. ascunde-ma de ochii lumii, inchide-i si pe ai tai, hai sa nu vedem nimic, sa ne sarutam cu ochii inchisi si respiratii sacadate. vom da cartile la o parte, ne vom apropia mai mult, facem masa altar, jertfim anii adolescentei si ne transformam in feline. stii definitia infernului? apropiere fara intimitate... decat o viata in biroul meu, prefer o secunda haotica pe trupul tau. vreau sa te iubesc cand taci,vreau sa imi inunzi timpanele cu poezii nespuse. ti-am lasat un cadou in libraria ta preferata: umbra scrisului meu. iubeste-o, caut-o, simte-o... ma vei vedea aievea in fata ta suferind cronic de tine...

...

asta e tot ce poate mintea mea...daca nu va convine,la revedere...:-H imi scot inima din piept, o gatesc pe carbuni si o dau unui trecator... il avertizez ca e rigida, ca a batut prea intens... o arunca,ma priveste,ma compatimeste, pleaca uitandu-se inapoi clatinand capul, zicandu-si ceva. acelasi lucru se intampla de cand nu ai mai vrut sa stai. ti-am ascuns pantofii, am plans, am cazut pe pat, ai plecat, m-ai parasit de tot. as fi vrut sa te parasesc eu, sa nu imi petrec acum timpul, toate noptile gandindu-ma la ce am facut gresit. de ce ai fost tu regizorul episoadelor nefaste ale zilelor mele? tu le-ai blestemat, tu le-ai facut asa, cand ai plecat.... stiu,asa cum stiu ca nu te voi mai recunoaste, voi inchide ochii daca ai sa treci prin fata mea, voi tine ochii stransi, imi voi stapani plansul, nu te voi injura pentru mahnirea mea.

hipnotise...

asta e tot ce poate mintea mea...daca nu va convine,la revedere...:-H adu-mi aminte sa sting lumanarea cand ma vei insoti in corabia patului meu, sa aprind inima mea si a ta cu un sarut. saruta-voi buzele ce m-au sarutat dupa mult timp, mangaia-voi palmele tale ce-au mangaiat doar carti si... ne vom uita inveliti unul in pielea celulilalt, punand timpul pe pause, iubind nopatea si gonind ziua din hambarul de placere. sa-mi cugeti poezii, eu sa ascult hipnotic cugetul tau, sa ne bata inimile ca una, sa-mi rup mainile strangandu-te, bestie a iubirii,ce esti!