lepadare

In ziua in care m-ai aruncat in masina de gunoi,purtam rochia rosie din satin,stii,cea pe care am cumparat-o impreuna.panftofii negri imi acopereau pedichiura frnatuzeasca,salul de pe umeri imi acoperea saruturile de la tine si le categorisise,colierul stralucea nestingherit si proaspatul inel de doamna pe care nu mai aveam sa il dau jos,era semnul maturizarii. Eram incoltita de alte trpuri neinsufletite,cu ochii inchisi si mainile intepenite intr-o imbratisare eterna ce avea sa fie arsa si colectata intr-o masinarie ce o transforma in plastic. m-ai secat de viata si te-ai descotorosit de mine,iar toate saruturile noastre au devenit istorie,doar ca sa lase loc celor pe care aveai sa le experimentezi alaturi de o alta. Daca m-ai fi intrebat care ar fi ultima mea dorinta,nu mi-as fi dorit ultime saruturi sau cine,ultime nopti petrecute cu tine,ci mi-as fi dorit sa faci din cenusa mea hartie sa scrii cu mainile tale,frumoase poezii de dragoste. Drumul zdruncinat spre groapa de gunoi,mi-a desprins de pe mana stanga ceasul daruit de tine.acum eram cu totul moarta.nu mai puteam tine evidenta timpului si totul masuram in eternitati.nu mai auzeam nici macar motorul tusind al monstrului,iar cand am fost rasturnati,ne-am invalmasit intr-o gramada de trupuri si ochi goi. Nu puteam sa strig sau sa ma zbat,mi-erau captive toate gandurile,iar lacrimile imi sapau in piele lasand sa se vada o aglomeratie de oase.asudam si mi se sfarsea sufletul,ochii nu-mi mai alergau in orbite si inchisi plangeau acum secandu-mi pielea… Dupa mult timp,foarte tarziu dupa ce am adormit,cu ultime sfortari am deschis ochii si am observat cine facea putinul zgomot pe care il mai percepeam.erai doi barbati imbracati bine ce rostogoleau trupurile de deasupra mea si au lasat sa ajunga la mine cele cateva raze de se mai intrezareau din norii fumurii de pe cerul ce adapostea un card de ciori croncanitoare.unul din cei doi mi-a netezit parul,mi-a sters fata jelita si mi-a scuturat rochia in timp ce altul ma tinea in picioare.il priveam aproape lesinata si imi zambea,iar din buzele sale pline au iesit cateva cuvinte,dar nu le-am mai auzit si m-am prabusit in bratele celui ce facea pe stativul. m-am trezit intr-o camera alba,goala,fara tablouri,doar flori si chipuri straine in jurul meu si aparatura galagioasa.l-am vazut si pe salvatorul meu ce-mi zambea inghetat cu ochii lucind a motie.mi-a marturisit dupa ce a plecat alaiul,ca sotia sa semana cu mine si ca a pierdut-o intr-un accident,dar ca nu vroia sa ii raneasca familia.se citea in spatele zambetului lui,ca nu mai avea sufelt,era gol pe dinauntru,dar atata putere avea incat ma sustinea sip e mine cand plangeam dupa tine… intre noi nu avea loc mai mare sentiment decat cel de recunostinta,atat din partea lui cat si din partea mea,ne plimbam adesea prin parcuri doar unul langa celalalt,niciodata unul de bratul altuia…multe orase am colindat in felul asta,dar eu tineam ascunsa dorinta de a te gasi si asta era singurul sentiment egoist pe care il mai nutria mintea mea. Te-am cautat,iubite,pana intr-o zi cand plimbandu-mi nepotul daruit de fiul meu imprumutat de la casa aceea unde sunt multi,multi copii tristi,te-am intalnit in parcul orasului meu de suflet.nu mai stiu acum daca era vis sau realitate,dar am trecut pe langa tine sperand ca ai sa ma recunosti,dar nu m-ai privit,iar zambetul meu nu te-a mai luminat ca altadata…erai cuprins de gandurile-ti vesnice si nu mi-ai privit nici urmele…