Liceul….se poate perioada mai frumoasa in viata decat liceul?asemenea melodiei consacrate zic si eu ca anii acestia au insemnat ceva,din moment ce ma simt eu cu atat mai matura cu cat nu admit inca trecerea celor 11 ani de cand activez ca elev al acestei scoli si 3 de cand particip la crearea unei promotii de liceu.
Cu totii zicem:”ce bine era in liceu…”dar nimeni nu zice:”am invatat ceva dupa acesti 4 ani formidabili…” sau,ca sa fiu carcotasa,poate nimeni nu vrea sa recunoasca.
Ce-i drept, frumosi ani,frumoase amintiri,dar cum sa nu iti placa daca noi toti mergem sau am mers,daca trebuie sa fac referire si la generatiile trecute,doar pentru pauzele cele niciodata suficient de lungi si orele intotdeauna mult prea lungi si chinuitoare din ambele opinii,atat domni profesori cat si elevi.
Cui nu ii rasuna in urechi vocea mamei care ne trezea in fiecare dimineata sa nu mai intarziem,vocea doamnei diriginta care ne avertiza in mod constant asupra absentelor cele nenumarate sau vocea interioara ce spunea:”lasa,nu se mai pune o absenta.unde stau 20 mai sta una si de saptamana viitoare nu mai plec…”dar ciclul se relua si noi vesnic sanctionati ramaneam.
De cate ori nu am auzit clopotelul si am rasuflat usurati?ne-au placut vreodata piesele de teatru la care a trebuit sa mergem doar pentru ultima nota din semestru?de cate ori nu ne-am imbulzit la iesirea din scoala sa ajungem mai repede acasa?uniformele le-am purtat cu totii de buna voie?nu stiu de ce ma rosesc acum cand ma intreb de ce in loc sa ma relaxeze culoarea camasii ce ne facea diferiti de ceilalti,ma imbracam cu greutate doar pentru ca ne era impusa purtarea ei si nu pentru ca as fi fost cuprinsa de vreo razvratire subita…
Mi se pare ca tot ce incerc sa spun suna demodat si invechit pentru toate domnisoarele acestea cu genti mari si sclipitoare si tocuri cui,dar uitandu-ma inapoi imi place ce am trait si vreau sa transform societatea aceasta in altceva,insa ma gandesc ca noi am facut-o asa,fiecare cu cate un cuvant sau actiune, si ma resemnez si incerc sa schimb omul din mine,incerc sa nu ma limitez doar la ce imi ofera lumea secolului XXI.
Daca as mai vorbi acum si de poezie probabil ca as primi o rosie in brate.nimeni nu mai e sensibil,sau suntem prea ocupati in acest incipit de secol al luminii?cert este ca am fost stimulati in fel si chip in scoala sa ne trezim egoul romantic,dar se pare ca nu suntem destul de receptivi la nenea bacovia sau la sentimentele misteriosului nichita.
Intr-un cuvant,doar cine nu a vrut sa se prinda in hora noastra,a adolescentilor satui de desene sau de gimnaziu nu s-a bucurat de liceu inca din prima zi si inca nu recunoaste ca in spatele tuturor poreclelor si rautatilor facute a ras cu pofta si ca a fost partas la un simplu joc de Lapte gros sau la un “chiul in masa”.
.jpg){kind=small}
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu