oda drapelurilor de langa teatru

ascultam ploaia, priveam copacii tremurand si cele doua drapeluri strangandu-se in brate ca intr-un dirty dance. doua drapeluri atat de diferite, care sub plansul cerului isi condamna vietile la aceeasi suferinta: sa treaca amandoua impreuna in viata de apoi a drapelurilor. ele isi clatinau nestigherite unul stelele, altul,cele trei culori, priveau orasul din coltul teatrului, salutau aplecandu-se si dormeau la fel de zambitoare sub acoperamantul lumii. nu le semanau celorlalte drapeluri din orasul meu, erau pe zi ce trece mai triste, zambetul le pierea. desi aveau aceeasi origine, toamna le marca pe acestea mai mult. scutura asupra lor secretele strazilor, ale trecatorilor, ale mele,care calcam bulevardul singura. le-am privit atata, ele nu au nevoie de refugiu. cand vor intimitate fac stalpul adapost, se imbratiseaza cu mai multa forta, iar daca nu se mai vor trec peste, se apleaca unul in fata altuia si uita....